Înapoi la blog

Cele 3 roluri

Cătălina Barbu
Roluri Negociere
© Shutterstock.com

De când am început să lucrez în „Universul Scotwork” am auzit cuvintele „negociază”, „negociat”, „negociere” mult mai des decât mi-aș fi imaginat că e posibil. Așa cum se întâmplă și în situații de felul următor: când ești la dietă, vezi peste tot numai mâncare; te-ai despărțit recent de partener/ă și toată ziua dai numai de oferte pentru cupluri sau site-uri de dating; te-ai hotărât să-ți iei un anumit model de motocicletă și te întâlnești cu ele aproape la fiecare semafor. Iar eu, fiind trainer de negociere... cred că v-ați prins :)

În ultimele 2 săptămâni ați auzit, s-a scris și s-a vorbit mai intens despre negocieri, din cauza reuniunii G7, dar despre asta a scris Dan Cantaragiu chiar în articolul de săptămâna trecută, așa că nu vă speriați, n-o să reiau subiectul.  Ce vreau să spun, însă, este că negocierea e prezentă în viața de zi cu zi a celor mai mulți dintre noi, doar că, poate, nu ne dăm seama întotdeauna.

Pentru anumite lucruri mai importante din viață, cum ar fi cumpărarea unei mașini sau a unui apartament, vei discuta cu cineva și veți face schimburi de informații cu speranța obținerii unui rezultat favorabil, de partea ta fiind o mulțime de dorințe și așteptări. Rezultatele acestor conversații, fie că ne sunt favorabile sau nu, se întâmplă datorită unei negocieri. Rareori cumpărăm lucruri precum mașini sau case la valoarea lor nominală sau fără a cere ceva în schimb. De exemplu, la cumpărarea unei mașini vei investiga prețul, kilometrajul, culoarea, opționalele sau data livrării. Ai putea, oare, obține ceva de valoare pentru tine care să-l coste foarte puțin pe dealer?

Când cumperi un apartament, ai putea fi dispus să plătești prețul afișat, dar, numai dacă primești în schimb ceva valoros pentru tine, de exemplu finisajele dorite de tine sau un loc de parcare asigurat, lucruri costisitoare dacă ar fi necesar să le faci tu însuți. Acestea au fost doar două posibile scenarii unde este necesară negocierea. În timpul acestor interacțiuni ai putea fi singur sau ai putea lua pe încă cineva cu tine. Am un motiv pentru care menționez acest lucru. În programele Scotwork, cursanții învață participând activ în exerciții de negociere, făcând parte din niște echipe formate din câte 3 persoane: un lider, un sumarizator și un observator.  Fiecare participant exersează, pe rând, fiecare dintre aceste 3 roluri. Deși nu voi dezvălui prea multe informații cu privire la cursul propriu-zis, în timpul cursului iese în evidență faptul că se pot pierde informații când ești de unul singur, ceea ce, la rândul său, evidențiază faptul că este important să înveți toate cele 3 partituri și să fii conștient de toate informațiile primite, să-ți faci timp să le digeri și să recapitulezi dacă este necesar.

În business se aplică aceeași metodă. Uneori, la job, este necesar să lucrezi de unul singur, alteori vei face parte dintr-o echipă, de data asta nemaifiind vorba de o chestiune personală ci de una de afaceri unde miza poate fi mai mare, de exemplu sprijinul unor furnizori, suportul financiar al unui finanțator sau o bază de clienți în continuă creștere. Luând fiecare negociere pe rând și rezolvând toate elementele importante ale fiecăreia, putem propune soluții alternative, le putem formula pentru a se potrivi ambelor părți și putem conveni asupra unui acord.

Așadar, data viitoare când te afli într-o întâlnire de business, sau ești gata să faci acea achiziție importantă, respiră, fă-ți timp pentru a înțelege faptele din fața ta, propune soluții sau opțiuni alternative dacă este necesar și, fii împăcat că ai luat cea mai bună decizie sau ai obținut rezultatul dorit.

Dacă ai rezonat cu ceva din cele de mai sus și dorești să afli mai multe despre cursurile noastre de negociere, atunci te rugăm să ne contactezi, suntem pregătiți să-ți dăm o mână de ajutor J

Cătălina Barbu
Mai multe de Cătălina Barbu:
Dragă Moșule...
Nu am timp!
Înapoi la blog

Abonați-vă la blogul nostru

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se află sub incidența Politicii de confidențialitate și a Condițiilor de utilizare ale Google. Respectăm confidențialitatea datelor tale. Pentru mai multe informații, accesează pagina de confidențialitate.