Înapoi la blog

To buy or not to buy ... together

Dan Cantaragiu
Summit G7 Negocieri
© g7germany.de

Zilele trecute a avut loc reuniunea G7, cele mai puternice șapte state industrializate, ai căror reprezentanți la cel mai înalt nivel se întâlnesc anual pentru, parafrazând o zicală de-a noastră, a pune lumea la cale. Anul acesta, bineînțeles, temele centrale de discuție au fost inflația și prețul energiei, ambele în contextul sancțiunilor aplicate Rusiei. Din păcate, se pare că singura soluție a acestei ecuații (și nici asta 100% sigură) va lovi într-o altă prioritate a omenirii – încălzirea globală.

Cum s-a ajuns aici?

Veți spune, pe bună dreptate, că aceste creșteri de prețuri, atât pentru petrol, cât și pentru gaze naturale, este artificială și întreținută de producători. Piața de energie este o piață a producătorilor, care reglează prețul prin intermediul cantităților oferite spre vânzare. Costurile de producție sunt practic aceleași, de la un an la altul, fiind prea puțin influențate de eventuale creșteri de salarii (sub 20% impact total în industrie), atâta timp cât principala contribuție la aceste costuri vine din amortizarea investiției în foraje și echipamente de extracție. Lucrurile stau ușor diferit pentru produsele petroliere transportate la distanță, pe mare, unde mai apare o componentă relativ importantă – costul transportului. În concluzie, prețul actual provine, în special, din cererea mărită la nivel global, combinată cu capacitățile de producție diminuate – de-abia în primul trimestru al anului următor se estimează că producția mondială va atinge cantitățile puse pe piață înainte de pandemie.

De ce a crescut cererea pentru produse petroliere? În primul rând, suntem un pic mai mulți oameni pe pământ! Conform www.worldometers.info, pe planeta noastră trăiesc aproximativ 3,2% mai mulți oameni decât în urmă cu trei ani, la 1 iulie 2019. De aici, 3,2% mai multe nevoi de producție sau ambalare de alimente, încălzire sau răcire, transport sau consum de energie, iar alte surse de energie nu se pot dezvolta peste noapte. Afluența de bani tipăriți în timpul pandemiei a generat cerere suplimentară, oamenii fiind dispuși la cheltuieli suplimentare.

De ce a scăzut producția de petrol? Pentru că toate semnalele date de elitele mondiale în direcția energiei verzi au descurajat producătorii în a mai investi același sume de bani în explorare și producție, încetinind ritmul de înlocuire a surselor epuizate. La asta se adaugă o scădere de circa 20% de producție în Rusia, generată de sancțiunile europene.

Consecințele nedorite ale sancțiunilor

Iată cum sancțiunile economice aplicate Rusiei, cu scopul diminuării surselor de finanțare a războiului, s-au întors împotriva țărilor occidentale. Prețurile de 125-130 $ / baril au încurajat inflația și au generat scumpiri pentru practic toate bunurile de larg consum, lucrând, culmea, în favoarea Rusiei, care se bucură din plin de profituri mai mari la vânzarea de hidrocarburi, chiar dacă producția i s-a diminuat. Acest peisaj complet nedorit a reprezentat decorul discuției din Bavaria a G7, unde liderii mondiali au fost puși în fața dilemei menționate – să creștem producția mondială de hidrocarburi, direct sau influențând alți mari producători, ceea ce contravine priorităților climatice, sau să lăsăm piețele să se autoregleze (căci creșterile continue de preț vor duce la scăderea consumului, implicit a cererii), plătind prețul unei foarte probabile crize de tip stagflație?

Politicieni fiind, deci ținând de propriile scaune, răspunsul este foarte ușor de intuit... Deja președintele SUA a marcat, printr-o vizită la nivel înalt, înțelegerea cu Arabia Saudită de a crește capacitățile zilnice, iar Macron a anunțat un deal similar, de data aceasta cu Emiratele Arabe Unite. Există chiar semnale că americanii vor începe să închidă ochii la abuzurile din Venezuela pentru a se ajuta de rezervele enorme de petrol ale țării, iar Angola deja exportă de 3 ori mai mult țiței în Europa pe cale maritimă. Colac peste pupăza grijii față de mediu, Polonia a anunțat redeschiderea unor mine de cărbune...

Legătura cu negocierea... de grup

Totuși, suntem pe un blog de negociere – care este legătura? Ideea a venit de la Mario Draghi, premierul italian, considerat de mulți specialiști drept omul numărul unu în Europa în acest moment din perspectiva gândirii economice. Într-o discuție cu Președintele Biden, la final de mai, acesta a insistat pe organizarea unui cartel de achiziții între UE, SUA, UK, Japonia și poate alți câțiva parteneri mai mici, cu scopul de a impune un tarif maximal la importurile de petrol și gaze provenite din Rusia.

Ideea de cartel nu este nouă în economia globală și a fost sau este aplicată în diverse industrii, atât de furnizori, cât și de cumpărători. Probabil că primele asocieri de acest gen au apărut în secolul XIX, în special în Marea Britanie (în industria textilă) și în SUA (cooperative de fermieri). În 1910 apare prima GPO (Group Purchasing Organisation în engleză) având ca scop inițial achiziția de servicii de spălătorie pentru mai mult spitale americane, migrând curând la aparatură și medicamente. Cele mai bune exemple din lumea modernă sunt centralele de achiziții din retail sau cumpărarea centralizată de servicii prin intermediul unor platforme specializate.

Balanțele de putere sunt dinamice și diferite de la o industrie la alta, astfel încât și furnizorii au început să se organizeze sub formă de cartel. Industria diamantelor este cel mai bun exemplu, dominată fiind peste 100 de ani de un grup condus de faimoasa companie De Beers. În anii 60, a apărut și OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol), care are un rol și în actuala criză a energiei.

Întorcându-ne la povestea G7, concluzia meeting-ului a fost ca țările membre să dezvolte în scurt timp un mecanism care să permită negocierea unui preț maximal, în primă fază, pentru țițeiul rusesc, urmând ca ulterior să încerce aceeași abordare și pentru gazele naturale. Tehnic vorbind, sunt multe controverse, în primul rând etice – acești campioni ai lumii libere, care insistă pe legile antitrust, vor da ei înșiși un semnal opus omenirii? În al doilea rând, va fi nevoie de o formă de colaborare a Indiei și Chinei, cei mai mari consumatori mondiali – doar așa presiunea va fi cu adevărat serioasă – dar sunt aceste țări dispuse să riște prețurile preferențiale primite astăzi de la ruși? Ca de obicei, negocierile la acest nivel sunt complexe și implică mulți factori variabili, de aici și nevoia de pregătire serioasă a pașilor următori.

O idee interesantă prinde contur în aceste zile: dacă poziția Rusiei în negocierea petrolului este relativ puternică (se poate redirecționa relativ ușor către alte destinații, pe cale maritimă, sau este posibilă oprirea producției fără costuri exagerat de mari), în ceea ce privește gazul, rușii se află într-o situație mult mai defavorabilă. Consilierul aceluiași Mario Draghi, pe numele său Francesco Giavazzi, propune o abordare radicală, deoarece, odată pornit fluxul de gaze din conducte, poate fi doar încetinit, nu și complet oprit. Întrucât Rusia nu dispune de instalații de lichefiere a acestor volume uriașe, alternativa la un preț maximal impus la gaz este să ardă gazul la propriu (dacă nu vor să distrugă sursa), ceea ce înseamnă un cost echivalent cu cele mai usturătoare sancțiuni – nu doar că nu încasează bani, ci produc cheltuieli suplimentare. Până acum, italienii au reușit să adune marea majoritate a țărilor UE în jurul acestei idei, inclusiv mari consumatori precum Spania și Franța. Singura opoziție serioasă vine din Germania și Olanda, pe motive discutabile. Probabil că primează frica de creșterile prea mari, pe termen scurt, la energia electrică, deci din nou motivații politice. De urmărit în continuare...

Dan Cantaragiu
Mai multe de Dan Cantaragiu:
Negocieri de decembrie
Dirty Tricks – episodul 1
Înapoi la blog

Abonați-vă la blogul nostru

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se află sub incidența Politicii de confidențialitate și a Condițiilor de utilizare ale Google. Respectăm confidențialitatea datelor tale. Pentru mai multe informații, accesează pagina de confidențialitate.