Înapoi la blog

Adio, dar rămân cu tine

Dan Cantaragiu
175906

Anul trecut, la început de septembrie, încheiam un articol de blog cu o scurtă mențiune despre telenovela plecării lui Leo Messi de la FC Barcelona. Până la urmă, negocierile s-au blocat, iar fotbalistul a decis să rămână până la finalul contractului, la 30 iunie 2021. E adevărat că clubul spaniol și-a jucat foarte bine cărțile, arătându-i lui Messi că plecarea ar fi fost mult mai puțin productivă decât părea la prima vedere.

Se pare că starul argentinian a învățat din negocierile de atunci. De curând, conform gazetarului Fermin de la Calle, de la Eurosport Spania, Messi a transmis lui Juan Laporta, noul președinte al Barcelonei, o listă cu trei cerințe pentru a rămâne totuși în Catalonia. Oare s-a răzgândit Leo, nu mai au bani șeicii de la Manchester City ori PSG sau avem de a face cu o abordare mult mai sănătoasă a unei posibile (chiar probabile) noi negocieri?

Consecința schimbărilor din mediul extern

Ce lecții de negociere putem desprinde din această evoluție neașteptată a relației dintre marele fotbalist și la fel de grandiosul club catalan? În primul rând, negocierile nu sunt niște inițiative statice, fotografii de moment ale unor interese și discuții între părți pe această temă. Pe măsură ce trece timpul, pot apărea conjuncturi noi, elemente inexistente până atunci sau intervenția unor factori neluați în calcul anterior. De aceea, recomandăm întotdeauna să vă reevaluați în permanență obiectivele.

Probabil că așa a procedat și Messi. Barcelona are un antrenor nou, Ronald Koeman, cu care Leo are o relație mult mai bună decât avusese cu predecesorii Luis Enrique sau Quique Setien. Cu alte cuvinte, poate influența mai mult deciziile în echipă... Tot nou (de fapt, revenit cu un nou mandat) este și președintele Laporta, care va dori să se afirme repede prin rezultate și va fi dispus să își asume riscuri (inclusiv financiare) mai mari. Adică posibil mai mulți bani de câștigat...

Dacă ar fi plecat anul trecut la Manchester City, la 32 de ani, ar fi avut 2-3 ani în față pentru a demonstra plus-valoarea adusă de el (și implicit justificarea salariului enorm!). Un an în plus, la final de carieră, atârnă enorm și scade dramatic șansa de reușită într-un campionat atât de intens fizic precum cel englez. Nemaivorbind că, între timp, City câștigă la pas campionatul, ceea ce scade apetența acestora pentru cheltuieli cu aducerea de noi vedete... Iată cel puțin trei factori care schimbă într-o mare măsură contextul și care fac ca rămânerea la FC Barcelona să pară o opțiune mult mai bună acum decât în septembrie 2020.

Propunerea - arma numărul 1 a negociatorilor

Ne-ați auzit de multe ori, aici pe blog, că negociatorii valoroși au abilitatea de a avansa primii propunerea, preluând astfel controlul în negociere. Asta a făcut și Messi. A mutat primul, înaintând o listă cu trei cerințe, fixând astfel un punct de referință clar în declanșarea negocierilor. Prioritățile sale sunt ușor de înțeles.

Mai întâi, semnarea cu un jucător de marcă, ceea ce înseamnă scăderea presiunii psihologice de pe umerii săi și un ajutor serios în teren. Să nu uităm că performanțele cele mai bune ale echipei au apărut atunci când Messi era dublat de vedete de marcă (Eto’o, Xavi, Iniesta sau Luis Suarez). În plus, cu siguranță că argentinianul își dorește noi trofee pentru a triumfa în competiția sa cu Cristiano Ronaldo pentru titlul neoficial de cel mai bun fotbalist din istorie, iar aducerea unor astfel de vedete la club i-ar crește încrederea că le poate obține.

A doua cerință, accentul pus pe jucătorii tineri, are de asemenea menirea de a îi ușura munca în teren – tinerii aleargă mai cu spor, nu-i așa? Dar mai este ceva aici – prezența multor tineri în echipă îi va crește lui Messi rolul de mentor, de antrenor în teren, inclusiv importanța sa în club.

A treia și cea mai neclară cerere (de altfel, un punct slab al acestei propuneri este lipsa de elemente specifice, măsurabile) este și cea mai importantă. Messi cere o mai bună comunicare între figurile cheie ale clubului... Adică să se țină cont de opiniile și dorințele sale în luarea deciziilor din club. De altfel, fotbalistul menționează, la capitolul cu cine își dorește să comunice mai intens, numele lui Ramon Planes, directorul tehnic al Barcelonei, ceea ce i-ar aduce o linie directă de discuții cu președintele clubului.

Iată cum, prin avansarea acestei propuneri, pe lângă faptul că preia controlul negocierii, Leo își pune pe masă și prioritățile. Veți spune că este altruist deoarece pe lista sa nu apar pretențiile financiare. Pe de o parte, nu este foarte sănătos să discute despre bani la scurt timp după scandalul legat de sumele astronomice pe care le-a câștigat din contractul actual. Pe de altă parte, miza sa numărul 1 este mai puțin financiară cât mai ales sportivă – câștigarea unor noi trofee. Iar la negocierile propriu-zise cu siguranță se va discuta și acest aspect.

Răspunsul clubului – semnalul unui (probabil) nou contract

Pe scurt și despre ce putem înțelege din răspunsul clubului catalan. Primele semnale că Barcelona își dorește prelungirea contractului vin din viteza cu care aceștia au început să abordeze câteva piste pentru un transfer de marcă. Tatăl și impresarul lui Erling Haaland (tânăra vedetă a Borussiei Dortmund, dorită de toate marile cluburi) au sosit deja săptămâna trecută la Barcelona, iar presa spaniolă anunță că Neymar a întrerupt negocierile cu PSG pentru reînnoirea contractului pentru a putea discuta o mult-dorită de toate părțile revenire la FC Barcelona. Alți mari fotbaliști sunt pe listă, precum Memphis Depay sau Kun Aguero.

Nimic deocamdată despre celelalte două cereri a le lui Messi, dar ne putem aștepta la o contra-propunere bine pregătită din partea clubului spaniol. De exemplu, dacă tot își dorește Leo mai multă putere de decizie, de ce să nu îl implice în structurile administrative de viitor, primind astfel și responsabilități pentru rezultatele obținute? Oricum, de urmărit continuarea! Promitem să revenim...

Dan Cantaragiu
Mai multe de Dan Cantaragiu:
Negocieri de decembrie
Negocierea în mediu virtual
Înapoi la blog

Abonați-vă la blogul nostru

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se află sub incidența Politicii de confidențialitate și a Condițiilor de utilizare ale Google. Respectăm confidențialitatea datelor tale. Pentru mai multe informații, accesează pagina de confidențialitate.