DEVENIȚI CEI MAI BUNI NEGOCIATORI DIN AFACERE

Cât de adecvate sunt negocierile purtate pentru organizație? Cum vă pregătiți pentru următoarele negocieri? Ați ales echipa potrivită, strategia și abilitățile cele mai potrivite pentru a obține rezultatul cel mai potrivit? Cine a fost marele câștigător la ultima negociere importantă avută? Consultanții în negocieri Scotwork vor lucra cot la cot cu dumneavoastră pentru a răspunde la aceste întrebări, cât și la alte întrebări vitale. Prin împărtășirea experienței, modelarea strategiilor și creșterea nivelului de calificare, vom insufla cele mai bune practici globale în afacerea dumneavoastră. Veți deveni astfel mult mai competitivi.

DIAGNOZA CAPABILITĂȚILOR

Cât de eficient negociați ca și organizație? Cum vă poziționați față de alte organizații din domeniu: sub nivelul lor, la același nivel cu ei sau peste nivelul lor? Ce faceți cu adevărat bineși ce nu funcționează așa cum ar trebui? Analiza capabilităților făcută de noi determină nu doar nivelul abilităților ci și cum puteți maximiza nivelul performanțelor în negociere.

Participați la sondajul nostru

Aflați dacă oamenii dumneavoastră au ceea ce trebuie pentru a fi negociatori puternici și de succes. Our Sondajul nostru de determinare a abilităților de negociere, culege prin 75 de întrebări, date detaliate legate de negociere, din cadrul organizației dumneavoastră. Rezultatele dau un raport detaliat de diagnoză, referitor la: 

  • Cât de eficient negociază oamenii dumnavoastră
  • Probleme comune care trebuie soluționate
  • Lacune în cometențe sau în training
  • Priorități în dezvoltarea abilităților
  • Potențialul de returnare a investiției în dezvoltarea abilităților de negociere
  • Cum se compară organizația dumneavoastră cu altele

Cum vă comparați?

V-ați gândit vreodată cum se raportează abilitățile de negociere din organizația dumneavoastră cu alte organizații? Sondajul nostru de determinare a abilităților de negociere a fost completat de o mare diversitate de părți cointeresate dintr-o mare varietate de domenii. Acest lucru permite ca rezultatele dumneavoastră să fie comparate cu cele ale unor organizații similare, din același sector de activitate, dimensiuni similare și caracteristici geografice asemănătoare. Comparați-vă rezultatul cu media industriei și cei mai buni performeri din segment. Observați unde vă depășiți competiția și unde trebuie să vă îmbunătățiți. Iar cel mai important, veți putea înțelege care sunt nevoile de dezvoltare a abilităților și strategiile potrivite pentru a deveni un jucător mai competitiv.

Pentru a afla mai multe, contactați acum consultanții noștri în negociere

ANTRENARE PENTRU NEGOCIERE

Unele negocieri sunt provocatoare chiar și pe cei mai buni negociatori ai dumneavoastră. Consultanții noștri în negociere sunt pregătiți să îi ajute să negocieze cu succes. Vom deveni parte a echipei dumneavoastră. Îi antrenăm individual pe negociatori, repetăm scenarii, pregătim propuneri și îi ghidăm de la început până la sfârșit.

Deveniți câștigători

Indiferent că negociați un contract major, agreați un cadru global de afaceri sau intrați în dialog cu sindicatele, Scotwork le va da oamenilor dumneavoastră avantajul competitiv. Consultanții noștri aplică know-how comercial aprofundat și experiență mare în negociere pentru a vă ajuta să vă croiți, exersați și acordați negocierile. Ei vor antrena negociatorii dumneavoastră, le vor stimula inteligența și sufletul și îi vor transforma în negociatori capabili. Astfel o negociere critică pentru organizația dumneavoastră va deveni cea mai bună negociere pentru dumneavozstră.

Pentru a afla mai multe, contactați acum consultanții noștri în negociere

EVALUAREA REZULTATULUI NEGOCIERII

Negocierea s-a încheiat. Atmosfera s-a liniștit. E timpul să evaluăm rezultatele și să confruntăm realitatea. Dar, ați obținut cel mai bun rezultat posibil? Ați dat mult prea mult? Ar mai fi fost posibil de obținut și alte concesii? Noi evaluăm punctele tari și punctele slabe ale modului în care ați ajuns la înțelegere. Astfel, veți putea obține rezultate mai bune data viitoare.

Creați o cultură de a fi totdeauna gata de negociere

Poate că este prea târziu ca să mai schimbați rezultatul. dar evaluând rezultatele și învățând din ceea ce s-a întâmplat, vă va ajuta să fiți mai buni la următoarea negociere importantă. Scotwork vă oferă perspectiva de expert independent asupra ce s-a întâmplat în camera de negociere. Analizând rertoactiv, pas cu pas procesul de negociere și rezultatele obținute, atragem atenția asupra ce a funcționat bine și ce nu a mers cum ar fi trebuit. Punctăm oportunitățile ratate și arătăm unde, o ușoară modificare a cursului negocierii ar fi putut să vă producă un rezultat mult mai bun pentru dumneavoastră. Arătăm cu exactitate cum s-ar putea rafina abordarea, tehnicile și abilitățile. De asemenea, le oferim oamenilor dumneavoastră cunoștințe și confidență pentru a obține mai mult din negocierile viitoare.

Pentru a afla mai multe, contactați acum consultanții noștri în negociere

Ultimele postări Blog:

Să scrii, sau să nu scrii … Capcanele negocierilor prin E-mail

În 1978, Președintele American Jimmy Carter a intermediate primul acord de pace, în 2000 de ani, între Egipt și națiunea liberă Evreiască. Dacă email-ul ar fi fost la vremea aceea la fel de răspândit ca astăzi, credeți că l-ar fi putut folosi ca să economiseacsă tuturor timp de 13 zile petrecute la Camp David? ...

Ultimele Tweet-uri:

Scotwork SEE d.o.o. - Filiala România
str. Dimitrie Cantemir nr.39
Oradea
410473
România
+40 722 463 101
see@scotwork.com
Urmăriți-ne
cpd.png
voty2016_sign_gold.png